Mașini second-hand impecabile și optimiști naivi

Mașini second-hand impecabile și optimiști naivi

După ce v-am prezentat punctul meu de vedere despre mașinile electrice, dar și despre mult hulitul GPL, acum am zis să schimb registru.

Mi-am propus să scriu un text despre aceia care cumpără o mașină second-hand, convinși fiind de caliatatea ei dacă vânzătorul este neamț  și dacă mai este și persoană privată mașina cu certitudine este OK.

Cu doi dintre ei am vorbit chiar sâmbătă dimineață. Ce este și mai amuzant e că încercau să mă convingă că așa este.

Am zâmbit îngăduitor! Dar haideți să vă spun povestea .

Mitul mașinii second-hand cumpărată de la o bătrână din Germania încă rezistă!

Primul client a sunat să ne spună că a găsit un Megane și dorește doar transport întrucât a verificat mașina pe CarVertical. Și că oricum e mașina din Germania. Deci aici mașinile sunt oricum în regulă, iar vânzătorul ,,este neamț” . Pe asta cu naționalitatea vânzătorului o aud zilnic și mă amuză copios de fiecare dată.

I-am explicat că interogarea CarVertical este pur orientativă și nu oferă informații concludente decât la 2 din 10 mașini, iar surprizele apar zilnic, indiferent de mărimea sau originea vânzătorului.

N-am fost prea convingător, potențialul client n-a mai revenit pentru a apela la serviciile noastre.

Al doilea telefon, un alt sofism

La câteva ore un al alt client aceeași întrebare. Putem să-i oferim doar transport? Îi pun aceeași întrebare, mai ales că în acest caz era vorba de o Mazda MX 5 de la un vânzător privat și nu un vânzător de mașini second-hand.

L-am întrebat ce îl face să fie atât de sigur de condiția mașinii, pentru că este o mașină second-hand.

Mi-a spus că mașina este prea nouă, este fabricatie 2017… No comment. 😀

Mi s-a părut incredibil că după atâta timp și un internet plin cu povești despre mașini second-hand lumea încă mai crede în Făt Frumos.

Manipularea istoricului se poate face chiar și în reprezentanță…

Nu știu câți din cei care vor citi acest articol știu că inclusiv la TV a fost o știre legată de ,,fabricarea” istoricului unor mașini inclusiv în reprezentanță. Era vorba despre un dealer Mercedes din Berlin. Și da, pe teren se întâmplă să te lovești de mașini cu istoric complet în reprezentanță, dar care nu au cum să aibă kilometri reali. Dar de multe ori nu ai cum dovedi, rămâne doar intimă ta convingere.

Chiar si cei de la ADAC trageau un semnal de alarma intr-un articol publicat pe site-ul lor  săptămâna trecută. Aduc aici aminte inclusiv de sondajul facut de catre cei de la TÜV Rheinland in 2015 dupa  care constatau cu stupoare ca una din trei masini second-hand au kilometrajul dat inapoi.

O realitate falsificată cu documente

Eu personal, am ajuns probabil la peste 10.000 de mașini second-hand cumpărate și chiar nu mă las dus cu un ,,istoric”. Dar să vă povestesc despre trei mașini verificate în ultima lună.

Mercedes GLE Coupe – fabricat în 2016 și cu 75.000 kilometri parcurși, declarați. Istoric complet la Mercedes, nimic de bănuit cu privire la rulaj. Chiar am cerut seria de șasiu înainte.

În poze mașina ca nouă, istoric perfect. Am pornit spre Berlin.

La fața locului am găsit o mașină care mi-a pus semne de întrebare încă de când am făcut o scurtă ,,tura” în jurul ei. Era într-o stare deplorabilă, zgârieturi, îndoituri, partea dreaptă revopsită mediocru, bara față și farurile înlocuite.

Dar mă rog, toate astea nu au de-a a face cu rulajul.

Dar pierderea de ulei pe la răcitorul de ulei ne vorbește de rulaj. Interiorului V-ului era deja plin de ulei scurs pe la răcitor, pernele de aer funcționau greoi jos sus, iar frânele nu erau originale. Fuseseră deja înlocuite și erau din nou foarte uzate.

Articulațiile foarte obosite, bucși îmbătrânite, crăpate, un burduf al articulației de sarcină a brațului superior dreapta crăpat.

Filtrul de particule încărcat pe la jumate.

La scanarea electronică surpriza: ,,main odometer reading after last ash content correction,” ne indica un parcurs de 113.738 de kilometri. Deși nici în aceea nu cred pe deplin, cred că erau mai mulți, mult mai mulți.

După plecarea noastră probabil cineva a fost încântat de acele hârtii și confirmări ale kilometrilor, motiv pentru care a plătit suma de 50.000 euro.

Asta pentru că a doua zi anunțul nu mai era valabil, mașina se vânduse.

O nouă poveste cu ,,hârtii,, măsluite

La câteva zile mi-a revenit sarcina să verific un Mercedes E Klasse 220 cdi, an de fabricație 2017.

De data asta nu mai căutăm o mașină la comanda pentru client, ci doar o verificare auto-second-hand. Clientul nostru a fost atras de prețul ceva mai scăzut al mașinii și chiar ne-a implorat să mergem cât se poate de repede să o vedem.

Am reușit să ajungem la câteva ore după ce a făcut solicitarea.

Mașina second-hand, cu revizii,istoric și CarVertical imaculat.

După o plimbare la 360 de grade am fost consternat. Mi-am sunat clientul și îl anunț că tocmai ne-a trimis să vedem un fost Taxi și nu cred că este cazul să-i încasăm banii pentru a verifica mașina asta.

Un fost Taxi, mașină second-hand cu aproape 5 ani vechime, nu poate avea 175.000 de kilometri.

Un alt lucru care mi s-a părut ciudat e ca mașinile folosite în regim de Taxi sau Uber de obicei nu au istoric, din motive lesne de înțeles. Asta avea.

Clientul nostru fiind convins că nu poate fi ,,umblat la ea” a insistat să continui. Și am început…

Ca să fiu scurt, mașina nu avea niciun plus, poate doar faptul că nu fusese lovită sau revopsită. În schimb era mătuită, zgâriată din cauza sutelor de ori în care a fost spălată, zgârieturi mai mici, mai mari, faruri mătuite și radiatoare uzate.

E Klasse la care dupa 170.000 de kilometri nu se mai închidea nicio portiera corect și toate ,,sunau” în felul lor.

Era un joc sus jos similar cu cel pe care îl aveam la Oltcit, identic! 😀

Portiera șoferului avea un joc în balamale, iar asta m-a amuzat deoarece mi-a amintit de prima mea mașină, era un joc sus jos similar cu cel pe care îl aveam la Oltcit, identic! 😀

Pedalele erau uzate, lucru despre care trebuie să mărturisesc că a fost o noutate și pentru mine, Mercedes cu pedale uzate încă nu mai văzusem.

Articulații, amortizoare, totul îmbătrânit, iar la motor toate ecranele termice îngălbenite, semn ale al unui număr enorm de mare de ore de funcționare, in stationare și prin oraș.

Ce nu trebuie trecut cu vederea este calitatea noului motor OM 654 de 1950 Cmc și 192cp. Deși avea efectiv în interior smoală și pământ, probabil că nu a avusese parte de schimburi de ulei, doar completări, suna impecabil. Cutia de viteze 9G Tronic era și ea încă în parametri. Asta chiar m-a impresionat.

Interiorul era și el jalnic, încă semn clar că istoricul era istorie…

Am plecat, mașina a dispărut de pe internet la circa trei ore după ce am părăsit parcul auto.

Altă mașină, același patent

BMW 520d, F10, an fabricație 08.2015 întreținut ,,impecabil” în acte. Numai în service BMW și cu 125 000 de kilometri parcurși.

Dar, blocuri optice mătuite în exces, parbrizul la fel, scurgeri de ulei la motor, ulei în admisie.

Articulația și ea destul de muncită, iar interiorul uzat, mai ales scaunele din față.

Frâne plus elemente de direcție aftermarket, BMW nu lucrează cu piesele clientului și nu montează AF.

DPF Total Remaining Distance: 94000km …

Și în cazul de față mi-a fost destul de clar că nu poate fi un BMW de 125.000 de kilometri.

Asta a fost o mașină care s-a cumpărat, deși noi nu am recomandat-o.

Acum stau și mă întreb: oare chiar sunt multe mașini second-hand cumpărate așa, de la nemti?

by Alex Damian